„ÎMI CUNOSC DREPTURILE, DAR NU UIT DE ÎNDATORIRI”
În viața noastră, sunt adesea situații în care nu știm să acționăm corect. Uneori inima spune una, iar capul spune alta. Adesea auzim sfatul de a avea încredere în inimă, dar este întotdeauna așa? Pe lângă faptul că există intuiție în orice stat, există un document care prescrie și indică drepturile și obligațiile unei persoane. Așadar, cred că fiecare persoană ar trebui să le cunoască și să le folosească cu pricepere, atunci va fi mult mai ușor să găsească o cale de ieșire din unele situații. Cred că toate drepturile pe care le am sunt importante în viață și, în același timp, oferă o viață calmă și sigură, dar este foarte important ca o persoană care își cunoaște drepturile să nu uite de îndatoririle sale. Pentru că de foarte multe ori auzim oameni care spun că au drepturi și uită complet că au responsabilități. Îmi doresc foarte mult ca drepturile noastre să nu fie încălcate și respectate pe deplin.
Fiecare persoană se naște cu drepturi. Toate sunt consacrate în Declarația Drepturilor Omului, adoptată de Comunitatea Internațională. În mod surprinzător, oamenii au avut nevoie de secole pentru a-și înțelege drepturile și a le afirma. Dar sunt atât de simple și clare! Cred că dacă toți oamenii își respectă drepturile proprii și ale altora, vor fi mult mai puține dureri, lacrimi și nedreptate pe Pământ.
Primul și cel mai important drept al omului este dreptul la viață. Acest drept trebuie să fie sacru pentru toți. De asemenea, fiecare are dreptul nu doar de a-și trăi viața, ci și de a o trăi cu demnitate. Pentru ca nimeni altcineva să nu umilească o persoană, nici moral, nici fizic, omul are nevoie de drepturi: să nu-l bată, să nu-l intimideze, să nu-l forțeze să facă ceva. O persoană are dreptul la demnitate și libertate personală. Și de aceea are dreptul să aleagă liber: unde să studieze, unde să lucreze, pe cine să iubească. Toată lumea are dreptul la proprietate privată, deoarece toți ne dorim să avem ceva al nostru: o casă, o mașină și alte lucruri.
Drepturile noastre ar trebuie respectate, în primul rând, pentru că esența umană include și o componentă morală. Majoritatea oamenilor, dacă li se subliniază că încalcă demnitatea personală a cuiva, vor încerca să nu facă acest lucru. De regulă, oamenii nu vor să facă rău altora. Cu toate acestea, acum, pe lângă sancțiunile morale ale conștiinței proprii sau ale altora, majoritatea țărilor lumii au legi care obligă guvernele să respecte drepturile fundamentale ale cetățenilor lor, chiar dacă s-ar putea să nu vrea. Drepturi au toţi oamenii indiferent dacă eşti criminal, șef de stat, copil, bărbat, femeie, african, american, european, refugiat, șomer, angajat, etc. Puterea drepturilor omului constă în faptul că ele recunosc pe toți ca fiind egali în ceea ce privește bucuria demnității umane. Cineva poate uneori să încalce drepturile cuiva sau să devină o amenințare la adresa societății și, prin urmare, poate fi necesară restrângerea drepturilor unor astfel de persoane într-un fel sau altul pentru a proteja drepturile altora, dar numai în anumite limite. Aceste limite sunt stabilite ca fiind minimul necesar pentru păstrarea demnității umane.
Majoritatea oamenilor filozofi şi ONG-uri au susținut argumente puternice pentru necesitatea de a determina întinderea responsabilității umane și chiar și-au prezentat propriile „coduri” și „declarații” pentru a apăra acest argument. Comunitatea drepturilor omului în ansamblu rămâne tăcută cu privire la această dispută. Motivul este că multe guverne fac ca „acordarea” drepturilor să depindă de anumite îndatoriri impuse oamenilor de către guvern sau conducător, ceea ce face însăși ideea drepturilor omului inițial lipsită de sens. Și totuși, desigur, noi trebuie să tratăm drepturile celorlalți cu toată responsabilitatea, nu să le abuzăm, ci să le respectăm ca pe propriile noastre drepturi. Și în această lumină, articolul 29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului recunoaște că: „1. Fiecare om are îndatoriri față de societate, numai în care este posibilă dezvoltarea liberă și deplină a personalității sale. 2. În exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană va fi supusă numai limitărilor stabilite de lege, exclusiv în scopul de a asigura recunoașterea și respectul cuvenit pentru drepturile și libertățile altora și pentru a îndeplini cerințele juste ale moralității, ordinea publică și bunăstarea generală într-o societate democratică.
Depturile noastre pot fi protejate doar atunci când încercăm să atragem atenția celorlalți asupra faptului că drepturile noastre au fost încălcate. Spunem că știm despre faptul că nu au dreptul să ne trateze așa. Dacă ştim, evidențiem articolele relevante din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția privind drepturile omului sau alte instrumente internaționale. Spunem altora despre ce s-a întâmplat: transmitem un comunicat de presă, scriem parlamentarului și șefului statului, informăm organizațiile neguvernamentale pentru drepturile omului despre asta, cerem sfaturi. Dacă este posibil, discutăm cu un avocat, însă în prezent cei mai iscusiţi avocaţi sunt cărţile. Încercăm să facem comunitatea, apoi guvernul conștient de acțiunile noastre. Suntem convinşi că nu vom da bătuți şi argumentăm acest gest cât mai clar Arătăm sprijin celor care ne susţin. Dacă toate celelalte acţiuni nu au niciun efect, putem lua măsuri legale, fiindcă drepturile omului sunt necesare pentru a proteja și a păstra esența umană a fiecăruia, pentru a oferi fiecărei persoane o viață decentă - viața pe care o merită o persoană.
Respectarea practic a tuturor drepturilor fundamentale ale omului enumerate în acordurile internaționale, trebuie să le cerem guvernului țării sau oficialilor de stat. Drepturile omului ne protejează interesele de încălcări ale statului, așa că trebuie să cerem respectarea lor de la stat sau de la reprezentanții acestuia. Dacă suntem siguri că drepturile noastre sunt încălcate, de exemplu, de către vecinul nostru, nu putem invoca direct legea internațională a drepturilor omului, cu excepția cazului în care guvernul nostru a fost obligat să ia măsuri pentru a preveni astfel de acțiuni ale vecinilor.
Un drept nu are sens decât dacă cineva are responsabilitatea și obligația de a-l apăra. Obligația morală de a nu încălca demnitatea personală este atribuită fiecărei persoane, dar guvernul țării noastre, după ce a semnat acorduri internaționale, poartă nu numai responsabilitate morală, ci și legală.
Drepturile omului sunt ceea ce, conform standardelor morale, fiecare persoană care trăiește în lume este înzestrată cu drepturi pur și simplu, în virtutea faptului că este o persoană. În căutarea realizării drepturilor noastre, de obicei apelăm la propriul nostru guvern din punctul de vedere al moralității: este imposibil să facem acest lucru, deoarece aceasta este o invazie a sferei moralității mele și o insultă la adresa demnității mele personale, de aceea să ştiţi că nimeni, nici om, nici guvern, nu ne poate lua vreodată drepturile de la noi. După părerea mea, fiecare dintre noi trebuie să monitorizeze el însuși dacă drepturile și libertățile sale sunt încălcate. Și, bineînțeles, apărați-le! Important este să respectăm drepturile altora, nu mai puțin decât ale noastre, doar atunci statul nostru poate fi numit legal.